12 iunie 2022

Poza zilei

De ceva vreme mi-a venit ideea asta de a-mi aduna pozele care nu sînt cine știe ce, poze pe care nu le-aș pune pe pereți, dar care, pe de altă parte, nu sînt nici poze de aruncat în uitare, poze care îmi amintesc de tot felul de chestii, poze lîngă care aș putea spune o poveste.

Încep azi.
Oceanul Atlantic, noiembrie 2021

Poza am făcut-o spre sfîrșitul zborului Paris-Reykjavík cînd ne apropiam de Islanda. Avionul a coborît sub stratul de nori și suprafața oceanului a apărut brusc, luminată de soare. Nu stăteam la geam așa că am făcut poza la repezeală, în două secunde, cu telefonul, cu frică să nu-l deranjez pe tipul care stătea lîngă mine. Ceea ce îmi place cel mai mult este că, în ciuda grabei, am nimerit simetria perfect; marginile hubloului apar în mod egal în colțurile de jos și nu a trebuit să fac niciun crop.
Tipul s-a dovedit amabil și mi-a spus că nu l-a deranjat că am făcut poza. M-a întrebat dacă am fost în Islanda și i-am spus că da și că în nicio țară nu am văzut peisaje mai ciudate ca acolo. Era un american din Boston, mai tînăr decît mine.

P.S. Revăzîndu-mi postările mai vechi, descopăr că asta făceam dintotdeauna: îmi puneam aici pozele mediocre la care țineam, deci ideea de mai sus era deja aplicată. Oare ce altceva îmi închipuiam în ultima vreme că se află în blogul acesta?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu