În pădurea de sticlă

The Days the Earth Stood Still

În weekend a fost relativ cald, dar peste noapte picăturile de ploaie şi umiditatea din aer au îngheţat şi au învelit tot oraşul într-o carapace. Nicio mişcare nicăieri, iar liniştea era întreruptă numai atunci cînd ramurile copacilor cedau brusc sub povara greutăţii adunate pe ele.
Nu am avut curent (deci nici căldură) timp de aproape două zile şi încă noi am fost printre cei norocoşi, fiind chiar la capătul şirului de case de pe strada noastră care au primit curent înainte să înceapă a doua noapte de chin. Peste zi am stat prin mall-uri şi Starbucks încercînd să ne încălzim, să ne încărcăm telefoanele mobile şi să ne alungăm plictiseala şi urîtul, iar în casă, seara, zăceam în fotolii încercînd să prindem ultimele ştiri, bînd “ceaiuri” făcute din apa călduţă de la robinet şi verificînd periodic termometrul care scădea întruna. Mi-am pus pe mine mai multe pulovere, în picioare mi-am luat şosete de lînă şi m-am încălţat cu adidaşi simţindu-mă, în general, ca în căminul de la facultate în iernile “Epocii de Aur”. În timpul ăsta am recitit Travesti de Cărtărescu (dacă mai dura o zi, mă apucam de Orbitor) şi jumătate din Jurnalul filozofic al lui Noica. După ce a venit curentul:

1. Am înţeles că televizorul, calculatorul şi Internetul nu sînt altceva decît nişte jucării prin care ne omorîm deliberat orele pe care le avem la dispoziţie pe drumul vieţii;
2. Am început să apreciez şi mai mult tăria de fire a eschimoşilor, care trăiesc aproape tot timpul în frig, întuneric şi distracţii puţine;
3. Am observat stupefiat că nu am învăţat nimic din toată istoria asta atunci cînd m-am apucat să combat ideea lui M. (şi a lui S., de altfel) de a ne cumpăra un generator pentru cazurile viitoare, ca acele popoare de găini care, odată ieşite dintr-o tiranie sau dintr-un război, îşi trag peste creiere o perdea de amnezie veselă şi îşi spun că aşa ceva nu li se mai poate întîmpla niciodată;
4. Am avut (şi azi, 7 ian., încă mai avem) crioseisme.

Înainte...


...și după: