Poza zilei

De ceva vreme mi-a venit ideea asta de a-mi aduna pozele care nu sînt cine știe ce, poze pe care nu le-aș pune pe pereți, dar care, pe de altă parte, nu sînt nici poze de aruncat în uitare, poze care îmi amintesc de tot felul de chestii, poze lîngă care aș putea spune o poveste.

Încep azi.

Oceanul Atlantic, noiembrie 2021

Poza am făcut-o spre sfîrșitul zborului Paris-Reykjavík cînd ne apropiam de Islanda. Avionul a coborît sub stratul de nori și suprafața oceanului a apărut brusc, luminată de soare. Nu stăteam la geam așa că am făcut poza la repezeală, în două secunde, cu telefonul, cu frică să nu-l deranjez pe tipul care stătea lîngă mine. Ceea ce îmi place cel mai mult este că, în ciuda grabei, am nimerit simetria perfect; marginile hubloului apar în mod egal în colțurile de jos și nu a trebuit să fac niciun crop.
Tipul s-a dovedit amabil și mi-a spus că nu l-a deranjat că am făcut poza. M-a întrebat dacă am fost în Islanda și i-am spus că da și că în nicio țară nu am văzut peisaje mai ciudate ca acolo. Era un american din Boston, mai tînăr decît mine.

P.S. Revăzîndu-mi postările mai vechi, descopăr că asta făceam dintotdeauna: îmi puneam aici pozele mediocre la care țineam, deci ideea de mai sus era deja aplicată. Oare ce altceva îmi închipuiam în ultima vreme că se află în blogul acesta?!

Alt gînd despre foto

O caracteristică esențială a unei opere de artă este faptul de a-l atrage pe "consumator" să participe, cu gîndurile sale proprii, la universul ei. Percepția obiectului de artă este un proces care depinde atît de obiectul în sine cît și de cel care îl consumă. Creator este artistul. Dar și cel care privește obiectul artistic este creator. Orice care nu ajunge să te aducă în starea aceasta de creație prin reflecție nu este artă.
Iar unul din ingredientele care provoacă acest fel de participare este ambiguitatea. Ambiguitatea te face să dai propriile tale răspunsuri, să creezi tu însuți în marginea universului obiectului de artă.

Grădina în mai

Discurs cosmopolit

Ce amestecat am ajuns să vorbim, înconjurați de atîtea etnii. Azi dimi' în timp ce Miha își mînca sandwichul făceam poze în fundul grădinii și la întoarcere am încunoștiințat-o că:
— Sum ding fouly smelly near the Tehran Wall... sau poate de la capcana lui... Don Giorgio... sorry for broaching the subject durante tu desayuno.

Alt gînd despre fotografie

A face o fotografie trebuie să fie un eveniment. Cînd apeși pe buton trebuie să conștientizezi că se întîmplă ceva.

Cîteva gînduri despre fotografie

După ce acum cîteva zile îi spusesem lui M. că, după observațiile mele, în artă există doar două moduri de reprezentare, realism și fantezism (gîndindu-mă la Ansel Adams vs. pictorialism) și după ce, apropo de ziua de naștere a lui Brâncuși, mi-am dat seama că Brâncuși nu intră în niciuna din aceste categorii, mi-am amintit că la cursul Seeing Through Photographs de la MoMA am citit fragmente din Robert Heinecken în care acesta listează cinci moduri în artă^*):

1. Realism (replicare, veridicitate, crearea unui model a ceea ce se vede)
2. Abstract (distilare, esență, reducerea informației)
3. Simbolism (deplasare, metaforă, analogie, interpretare, ezoteric)
4. Expresionism (externalizarea unor puternice stări emoționale)
5. Formalism (preocuparea pentru relațiile dintre elementele unui obiect, structură, configurație spațială, aranjament frumos)

Mi-a plăcut să găsesc printre fotografii mei preferați exemple pentru fiecare dintre modurile de mai sus. Pentru realism - Ansel Adams, pentru abstract - Edward Weston (de ex., Mexico, D.F.), pentru simbolism Josef Koudelka (de ex., Exiles, unde ai senzația că lumea fotografiată acolo nu aparține acestei planete), expresionism - Sally Mann, formalism - Harry Callahan (de ex., Environs of Chicago etc.).

Dar ceea ce e important e că aceste moduri nu apar în mod pur într-o operă de artă, ci în amestec. De exemplu, un realism 100% nu este artă, ci doar reproducerea realității. În cele mai bune fotografii ale lui Ansel Adams îți dai seama că e vorba de un ceva aflat dincolo de scena fotografiată, de un frumos abstract. Exemple: Frozen Lake and Cliffs sau Saint Francis Church etc. (Asta pe lîngă faptul că el însuși admite că, în timp ce geometria imaginii are caracter realist, "valorile" imaginii din fotografiile lui sînt subiective și diferite față de cele pe care le avea subiectul în realitate.) Tot așa, fotografiile pur abstracte nu conving: "The term 'abstraction', as it is generally applied to photography, is misleading. Completely indecipherable photographs are quite rare and usually quite boring" (MoMA Highlights: 350 Works..., p. 104). Sau, un formalism pur nu mai e artă, ci graphic design (The Minimalist Photographer); pe de altă parte, există fotografie reușită care să ignore relațiile formale dintre părțile ei (de ex., vezi multiplele încercări ale lui Sally Mann pentru The Last Time Emmett Modeled Nude)?

---

^*) Oare unde intră Levantul în categorisirea asta?...

Ceai afară